Autoritățile din Grecia au anunțat că renunță la certificatul verde pe durata sezonului estival. Cei care călătoresc în Grecia nu mai trebuie să prezinte documente care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală.
Comisia Europeană a propus, joi, prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a regulamentului privind certificatul digital COVID al UE.
Uniunea Europeană va recomanda ca vaccinarea împotriva Covid-19 să ofere celor inoculați dreptul de a călători în UE pe o perioadă limitată, de 9 luni. UE va propune, totodată, acordarea de prioritate călătorilor vaccinați, potrivit unui document consultat de Bloomberg.
Guvernul român vrea să înceapă vaccinarea anti-COVID a copiilor sub 12 ani și își propune pentru anul 2022 un obiect de acoperire vaccinală de 20% la această categorie de vârstă, de 5-11 ani, ceea ce înseamnă peste 275.000 de persoane vaccinate dintr-un total de 1,37 milioane, potrivit unui document guvernamental, în care este menționat și "gradul crescut de reticență" al părinților.
Federația Sanitas respinge proiectul de OUG care prevede că angajații din asistența socială trebuie să prezinte dovada vaccinării, test negativ sau dovada trecerii prin boală, afirmând că acesta "obligă doar angajații din asistența socială să se testeze pe cheltuiala proprie" și "discriminează o categorie de salariați deja profund afectată de nenumărate inechități".